În perioada 24-28 iunie 2024, Centrul de formare profesională continuă al Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți a organizat sesiuni de instruire pentru profesorii Liceului Teoretic Larga sin s. Larga, Briceni, în cadrul Programului Național „Investim în profesori”, ediția a II-a.

Subiectele abordate în cadrul acestor sesiuni au fost variate și esențiale pentru dezvoltarea profesională și personală a cadrelor didactice, contribuind la creșterea calității educației oferite elevilor:

Educația incluzivă: s-a discutat despre metodele și strategiile de integrare a tuturor elevilor, indiferent de particularitățile lor, în procesul educațional, promovând egalitatea de șanse și adaptarea curriculară.

Relevanța învățării: sesiunea a abordat importanța conectării conținuturilor educaționale cu viața reală și interesele elevilor, astfel încât învățarea să fie semnificativă și motivantă.

Inteligența emoțională: Profesorii au explorat tehnici pentru dezvoltarea abilităților emoționale atât pentru ei înșiși, cât și pentru elevi, subliniind importanța empatiei, autoreglementării și relațiilor interpersonale sănătoase în mediul educațional.

Cadrul didactic și părinții elevilor: comunicare, implicare, parteneriate: s-a discutat despre construirea unor parteneriate solide cu părinții, comunicarea eficientă și colaborarea pentru sprijinirea dezvoltării și succesului elevilor.

Formarea competențelor de prevenire și intervenție a fenomenului Bullying: sesiunea a inclus strategii pentru identificarea, prevenirea și intervenția în cazurile de bullying, creând un mediu școlar sigur și prietenos pentru toți elevii.

Profesorii au demonstrat un angajament deosebit și un interes activ în cadrul acestor sesiuni, contribuind cu idei și exemple practice din experiența lor didactică.

Apreciem dedicarea tuturor participanților și suntem convinși că noile cunoștințe și competențe dobândite vor avea un impact pozitiv semnificativ asupra calității actului educațional.

Mulțumiri speciale formatorilor noștri pentru profesionalismul și implicarea deosebită în susținerea acestor sesiuni!