În perioada 06–30 septembrie 2025, cadrele didactice din IET „Steluța” și IET „Mărțișor” au participat la activitățile de formare continuă organizate în cadrul Programului Național „Investim în Educatori”. Scopul acestora a fost dezvoltarea competențelor profesionale necesare pentru implementarea unei educații timpurii de calitate, centrate pe nevoile copilului.
Un accent deosebit a fost pus pe două module centrale ale programului:
Formabilii au analizat modalități de corelare a necesităților copilului cu structura curriculară, dezvoltând practici didactice adaptate, flexibile și orientate spre învățarea integrată.
Discuțiile au vizat importanța climatului emoțional în procesul educațional, strategiile de promovare a stării de bine și rolul educatorului în susținerea dezvoltării socio-emoționale a copilului. Participanții au examinat atât intervenții practice, cât și modalități de menținere a echilibrului emoțional al cadrului didactic.




