Luna august 2024 a fost productivă pentru profesorii din IP Gimnaziul „Eugen Coșeriu”, s. Catranîc, Fălești care participat la cursurile de formare continuă organizate în cadrul Proiectului Național „Investim în profesori”.
Aceste sesiuni au avut ca scop consolidarea competențelor cadrelor didactice, punând accent pe subiecte esențiale precum cadrul normativ al activității didactice și importanța inteligenței emoționale în relațiile interpersonale. De asemenea, s-au explorat metode de îmbunătățire a relației dintre profesor și elev, dar și crearea unor parteneriate solide între cadrele didactice și părinți.
Un alt aspect central al formării a fost dezvoltarea competențelor necesare pentru prevenirea și combaterea fenomenului bullying, oferind profesorilor un set de instrumente practice pentru a gestiona astfel de situații în mediul școlar.
Aceste formări reflectă angajamentul profesorilor de a îmbunătăți calitatea educației și de a crea un mediu sigur și inclusiv pentru toți elevii.