În data de 15.11.2023, Centrul de formare profesională continuă al Universității de Stat „Alecu Russo” a dat startul formărilor în cadrul Programului Național „Investim în profesori”, susținut financiar de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova. O echipă de formatori s-au deplasat în Insituția Publică Liceul Teoretic „V. Alecsandri” din Bălți și Instituția Publică Liceul Teoretic „G. Coșbuc” din Bălți în care au abordat subiecte din următoarele module tematice: Cadrul normativ al activității cadrului didactic, Relevanța învățării, Educația incluzivă.
La data de 17.11.2023, am continuat formările la Instituția Publică Liceul Teoretic „G. Coșbuc”, Bălți. Cadrele didactice au fost dornice de comunicare, de împărtășire a off-urilor în contextul individualizării procesului didactic pentru copii cu CES cu emoții pozitive la maxim și atmosferă inedită.
Sâmbătă, 18.11.2023 am avut un traseu lung prin nordul țării, întrucât am pornit de la Instituția Publică Liceul Teoretic „M. Eminescu” din Bălți, am continuat cu Instituția Publică Liceul Teoretic „I. Creangă” or. Fălești, Instituția Publică Liceul Teoretic „A. Pușkin”, or. Fălești, Instituția Publică Liceul Teoretic „M. Eminescu”, or. Fălești, apoi am ajuns în Instituția Publică Liceul Teoretic „P. Halippa”, mun. Edineț și Instituția Publică Liceul Teoretic „A. Mateevici”, or. Dondușeni și Gimnaziul-Grădiniță „C. Negruzzi”, s. Tîrnova, rl Dondușeni.
Profesorii au vorbit despre:
- inteligența emoțională: modalități de recunoaștere a propriilor emoții, înțelegerea emoțiilor elevilor, colegilor, părinților și cum acestea pot influența comportamentul și relațiile interpersonale;
- relația dintre cadrele didactice și elevi, recunoscând rolul său crucial în succesul educațional al elevilor;
- aspecte relevante cu referire la învățare, factorii și mecanismele învățării. Prin activități practice ghidate de formator, cadrele didactice au reușit cu succes să identifice pașii și strategiile eficiente pentru stimularea motivației școlare;
- parteneriatul Școală-Familie/ profesori-părinți în contextul gândirii actuale despre educație (ca o nouă „filosofie” a colaborării);
- copilul (copilul-om) ca „centru” („locul de întâlnire”) și beneficiar al parteneriatului/colaborării;
- despre necesitatea stabilirii unui limbaj comun și a unei abordări comune între profesor-părinte;
- despre necesitatea „pedagogizării” părinților ca parte activă (informată) a parteneriatului etc.
Formabilii au avut ocazia să participe la sesiuni de formare interactive, precum și la discuții în care au putut împărtăși experiențe și idei. Cadrele didactice au demonstrat o remarcabilă colaborare, inițiativă și creativitate, manifestând o implicare maximă în activitățile practice propuse.
#USARB #InvestimînProfesori #CFPC