De pe puntea unei nave, în băncile Universității Vârstei a Treia: Andrii Vlokh, refugiatul ucrainean care a devenit student la Bălți
În nordul Republicii Moldova, în municipiul Bălți, într-o sală a Universității de Stat „Alecu Russo”, începe o poveste de viață care leagă războiul, marea, învățarea și renașterea personală. Este istoria lui Andrii Vlokh, un bărbat de 61 de ani, refugiat din Ucraina, care, după zeci de ani trăiți pe mare, a devenit student la Universitatea Vârstei a Treia din Bălți (UV3) — un exemplu viu că învățarea nu are vârstă, indiferent de câte naufragii aduce viața

În ultimii 30 de ani, Andrii Vlokh a activat în calitate de asistent de căpitan pe navele flotei comerciale. În ziua de 22 februarie, 2022, nava „Smarta”, pe care lucra, a sosit în portul Mariupol pentru o încărcătură. Timp de 40 de zile, Andrii și colegii săi au trăit sub amenințarea constantă a bombardamentelor. Nava a fost avariată grav. După asaltul asupra orașului, echipajul a fost luat și dus forțat într-un așa-numit „lagăr de filtrare” din Donețk, unde membrii echipajului au fost ținuți prizonieri timp de 20 de zile. După ce a fost eliberat, Andrii Vlokh a reușit să se întoarcă în domeniul maritim, pentru o scurtă perioadă, la Istanbul, unde a încheiat două contracte de muncă pe mare.
În cele din urmă, a ajuns pentru prima dată în R. Moldova, fiind în așteptarea unui bilet spre Norvegia – țara în care dorea să trăiască, inclusiv datorită condițiilor oferite refugiaților. Punctul de oprire temporară a fost Bălți, în căminul „Meridian”, unde a fost amenajat un centru de cazare pentru refugiați.
„După două săptămâni aici, simțind căldura, implicarea și grija personalului, am decis să rămân. Aici nu am simțit nicio barieră – nici lingvistică, nici umană. Am primit ghidare pentru a beneficia de protecție temporară și sprijinul necesar, am participat și la cursuri de învățare a limbii române, organizate de Ministerul Educației și Cercetării”, povestește el.
Odată stabilit în R. Moldova, Andrii Vlokh a început să caute oportunități pentru integrare socială și dezvoltare personală. A aflat, dintr-un anunț online, despre Universitatea Vârstei a Treia – inițiativă destinată seniorilor de peste 60 de ani, implementată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în parteneriat cu UNFPA Moldova, Ministerul Educației și Cercetării, universitățile partenere, Fundația Moldcell, HelpAge și AO Casmed, cu sprijinul financiar al Guvernului Marii Britanii și al Agenției Cehe pentru Dezvoltare.

La UV3 din Bălți s-au înscris seniori din șapte regiuni: Bălți, Fălești, Sângerei, Rîșcani, Drochia, Glodeni și Ungheni.
„Am depus cererea împreună cu prietenul meu, Vasilii Cornev, refugiat și el. Ne-a bucurat mult faptul că, în urma selecției, am fost acceptați la acest curs. Programul a fost divizat în două semestre, câte un modul per semestru. Eram împărțiți în trei grupe, a noastră fiind cu predare în limba rusă. Sâmbăta devenise zi specială pentru noi. Ne pregăteam de lecții ca niște adolescenți. La 9:00 fix începeam, nimeni nu întârzia, chiar dacă veneam din raioane diferite. Ne-am adaptat foarte ușor și repede, datorită profesionalismului pedagogilor noștri. La orice întrebare primeam răspuns”, spune el.
Toți cei 62 de studenți seniori admiși au primit de la partenerul de proiect, Fundația Moldcell, telefoane mobile performante cu abonamente de internet inclus, pe care le-au utilizat în cursurile primului modul – „Dezvoltarea competențelor digitale”.
„Știam deja multe despre comunicarea digitală, mai ales că fusesem operator în Sistemul Global de Comunicații Maritime. Dar aici am învățat informații complet noi, inclusiv cum să folosesc anumite aplicații, cum să transmitem fișiere – nu doar să discutăm prin mesaje. Colegii mei, unii care până atunci folosiseră doar telefoane cu butoane, au fost de-a dreptul impresionați”, spune el.

Domeniul celui de-al doilea curs putea fi ales dintr-o serie de module propuse de UV3. Andrii Vlokh a ales limba engleză pentru seniori:
„Vizitasem 51 de țări de-a lungul carierei mele maritime. Cunoșteam engleza de bază, strict profesională. Aici am învățat cum să mă prezint, cum să cer informații, cum să mă orientez într-un oraș. A fost o completare esențială”.

Pentru Andrii Vlokh, Universitatea Vârstei a Treia a fost nu doar un curs, ci și o posibilitate de a învăța informații noi, de a-și face prieteni, de a se simți util și activ:
„Împreună cu ceilalți colegi, am început să mergem la concerte și alte evenimente culturale în afara Universității. Astăzi suntem vizitatori fideli la instituțiile culturale din Bălți. Am devenit prieteni, ieșim împreună, ne bucurăm de viață. Aș fi fericit dacă UV3 ar dura cinci ani, așa cum făceam studiile acum 42 de ani. Este un curs destinat celor care vor să învețe lucruri noi și să le aplice în viața de zi cu zi, să retrăiască farmecul anilor studenției și să se întoarcă, măcar un pic, în acea perioadă a vieții”.

Astăzi, Andrii Vlokh spune că nu mai vrea să plece din Moldova. În prezent, își caută un loc de muncă și face voluntariat într-o organizație pentru refugiați. A participat și la un curs de fotografie și, periodic, face fotografii la evenimentele comunității:
„Nu poți trăi doar cu amintirile trecutului, trebuie să construiești ceva și azi. Profitând de ocazie, în numele meu și al tuturor refugiatilor ucraineni, mulțumim administratoarei centrului de cazare, administrației Universității „Alecu Russo” și tuturor organizațiilor care au făcut posibilă desfășurarea acestui program”.
Universitatea Vârstei a Treia este inițiativa care demonstrează, mai bine decât orice statistică, de ce merită să investim în programele de îmbătrânire activă și sănătoasă. Lansată în octombrie 2023, UV3 (organizată în prezent la Chișinău, Cahul și Bălți) a fost absolvită deja de peste 250 de seniori din diferite localități ale țării, numărul celor care s-au înscris fiind mult mai mare. Pentru că în spatele fiecărui senior se ascund visuri, speranțe și o mare sete de cunoaștere.
Proiectul „Universitatea Vârstei a Treia” este dezvoltat la inițiativa Ministerului Muncii și Protecției Sociale, în parteneriat cu Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) în R. Moldova, Ministerul Educației și Cercetării, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea de Stat ,,Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul, Universitatea de Stat ,,Alecu Russo” din Bălți, Fundația Moldcell, HelpAge și AO Casmed, cu sprijinul financiar al Guvernului Marii Britanii și al Agenției Cehe pentru Dezvoltare.